Zodiac Arab: BRICEAGUL

Semnificatie

Briceagul e un instrument banal, usor portabil si manevrabil - nu-ti trebuie cunostinte deosebite pentru a-l folosi.

Ca armã de pornire

Se remarcã mai ales prin aversiunea fatã de orice principii de ordine si de organizare si de aceea va fi împrãstiat în viatã (bineînteles, dacã nu evolueazã), indisciplinat si indolent în unele situatii care cer mai mult effort decât este el dispus sã depunã. Ori el nu prea e dispus, în general; cât mai putinã energie consumatã si “economii” peste tot în domeniile sale de activitate, inclusiv în viata sentimentalã - aceasta e regula dupã care se conduce, singura, se pare. Departe de a fi un tip ambitios, se complace în valul de critici venite din partea celorlalti, nu se aratã jignit, ba chiar dã impresia cã se simte bine asa. Dealtfel, nici el nu iartã pe nimeni în ceea ce priveste aprecierile, juste sau nu, dure în orice caz - ori batjocoritoare. În acest context e lesne de înteles cã nu se integreazã niciodatã în societate, cãci angrenajele ca de ceasornic ce merge regulat ale acesteia îi oprimã spiritul de dezordine si îi jeneazã gustul sãu pronuntat pentru imprevizibil.

E în genere un om sters, fãrã dusmani de moarte, uneori temperamental, dar niciodatã periculos, nici chiar atunci când devine ofensiv. Are un instinct foarte sigur dar, fireste, necultivat si neexploatat la adevãrata sa valoare. Dã dovadã adeseori de viclenie si de nesinceritate, iar în plus, nu e prea comunicativ în ceea ce priveste emotiile sale care sunt destul de puternice. Uneori, ele pot fi orientate spre domenii artistice ori poetice, niciodatã însã îndeajuns de mult pentru a deveni ceva serios. Îi place foarte mult sã fie în sânul naturii (si iubeste tot ceea ce e natural), desi el însusi e o fire artificialã, falsã.

Ca armã de sosire

Este ultima treaptã pe care puteti ajunge. Nu vã descurcati, aflati de la ce armã ati plecat, faceti-vã bilantul, chiar negativ cum este, trageti învãtãmintele necesare si întocmiti-vã un plan temeinic de redresare.

Compatibilitatea cu alte arme:

Briceag - Pumnal:

Ultimul simpatizeazã briceagul, dar relatiile rãmân superficiale.

Briceag - Cutit:

Nu au nimic în comun si nici respect unul pentru altul.

Briceag - Pumnal Arab:

Nu stã la discutii cu briceagul si e foarte periculos pentru acesta, fatal chiar.

Briceag - Buzdugan:

Incompatibilitate totalã, nimic de împãrtit; briceagul trebuie sã fugã din calea ghioagei de fier, care, desi cinstitã în felul ei, îl poate pune în mare pericol.

Briceag - Ghioaga Tãrãneascã:

Aceastã ghioagã este mãrinimoasã si de aceea poate ajuta briceagul.

Briceag - Toporiscã:

Toporisca tolereazã briceagul (nu însã pentru firea lui, pe care dealtfel nu o pricepe) si acesta se poate baza uneori pe ajutorul ei. Înclinatiile sale poetice vor transforma adeseori briceagul în toporiscã.

Briceag - Lant:

Lantul se teme de briceag si, în acelasi timp, are un dispret profund pentru el. Acesta îsi activeazã la maximum spiritul nesuferit si insuportabil pentru a irita arma superioarã lui. Incompatibilitatea dintre ei se conservã si atunci când - extrem de rar - briceagul ajunge lant pe cale financiarã.

Briceag - Sabie:

Sabia ignorã total briceagul.

Briceag - Lance:

Lancea va avea pentru briceag un sentiment amestecat de simpatie si usor dispret.

Briceag - Prastie:

Prastia e aliatul cel mai de nãdejde al briceagului. Au în comun un sentiment de ratare mai mult sau mai putin accentuat si, uneori, înclinatii pentru activitãti creatoare - ceea ce îi va uni si mai mult în solidaritatea lor.

Briceag - Arc:

Arcul nu e asa de deschis si de favorabil briceagului ca prastia, având, cel putin în momentele initialã de contact, o usoarã neîncredere cu privire la acesta. Dacã este însã convins cã briceagul meritã sã fie ajutat, o va face mai eficient decât prastia. Atât aceasta, cât si arcul îsi pot înlocui pietrele si respectiv sãgetile cu un cutit.

Alte informatii zodiacale:

Instructiuni de folosire Horoscop Arab - Mod de folosire ZODIACZodiac Arab: ARCULZodiac Arab: PRASTIAZodiac Arab: LANCEAZodiac Arab: SABIAZodiac Arab: LANTULZodiac Arab: TOPORISCAZodiac Arab: GHIOAGA TARANEASCAZodiac Arab: GHIOAGA DE FIER (BUZDUGANUL)Zodiac Arab: PUMNALUL ARABESCZodiac Arab: CUTITULZodiac Arab: PUMNALULZodiac Arab: BRICEAGUL

Recomandarile zilei

  • Investiti in agricultura si in terenuri agricole. Vor veni vremuri grele.

Urmariti-ne pe Facebook